Este posibil să faci deducții precum Sherlock Holmes?

Tot timpul am fost impresionat de abilitatea de deducție a lui Sherlock Holmes și cum găsea soluții pe care alții nu le întrevedeau. Se pare că nu sunt singur. O echipă de cercetători a încercat să vadă dacă astfel de oameni există în viața reală sau sunt doar ficțiune.

Sherlock Holmes are abilitatea, aproape magică, de a citi personajele cu care are de-a face foarte repede ceea ce-l ajută să rezolve mistere pe care un om obșnuit nu ar fi capabil să le rezolve. Psihologii numesc astfel de oameni ca fiind „judecători buni”. De foarte mult timp încearcă să se elucideze dacă astfel de judecători buni există sau nu.

Până nu demult, concluzia era că acest concept este un mit. Cei mai mulți dintre noi suntem destui de capabili de a determina caracterul celuilalt, dar nu exista o variație mare a acestei abilități de la o persoană la alta.

O nouă cercetare arată că există acești „judecători buni”. Abilitatea acestora devine evidentă numai atunci când judecătorii buni citesc oameni expresivi care dezvăluie indicii oneste despre personalitatea lor.

Prima încercare de a identifica „judecătorii buni” a fost în 1927 de către Henry F. Adams. El a găsit că astfel de persoane sunt destul de egoiste și se uită la oameni ca la niște unelte ce ar putea fi utile. Totuși, în anii 50 studiul a fost criticat de mai multe persoane care au găsit că nu a fost realizat temeinic, existând mai multe erori în cercetare.

Katherine Rogers de la Universitatea Tennessee Chattanooga și Jeremy Biesanz de la Universitatea British Columbia au găsit că nu numai că există „judecători buni”, dar există și „ținte bune”, persoane care dau indicii relevante despre personalitatea lor. Astfel, abilitatea judecătorilor s-ar manifesta doar citind aceste ținte bune. „Un profesor nu poate înțelege mai bine o problemă decât un elev dacă are parte de o informație trunchiată. Atunci când toată informația este disponibilă, profesorul va înțelege mai bine rezolvarea problemei decât elevul”, spune Rogers.

Pentru a-și testa ipoteza, Rogers și Biesanz au supus mii de studenți de la facultate pentru a vorbi cu o persoană necunoscută timp de trei minute sau pentru a vedea un clip cu o persoană necunoscută (trei minute) apoi trebuia să-și exprime opinia despre personalitatea persoanei în cauză. Apoi estimările studenților erau comparate cu propria descriere a personalității realizată de acele persoane și de cele realizate de apropiații acestora.

Ei au descoperit că există un număr mic de persoane care sunt capabil să citească cu acuratețe mai mare personalitatea celuilalt. Dar au reușit să facă asta doar în cazul acelor „ținte bune”. De asemenea, din studiu a reieșit că există persoane care nu pot fi citite ușor și altele care pot fi ghicite repede. „Am găsit dovezi consistente că judecătorul bun există”, spune cercetătorii care menționează că acestă abilitate se aplică doar în cazul judecării indivizilor deschse, ceea ce înseamnă că abilitatea de deducția a unor personaje ca Sherlock Holmes sau The Mentalist nu există în realitate.

„Instrumentul principal al judecătorilor buni este abilitatea de a detecta și de a folosi în mod corespunzător informațiile furnizate de țina bună”, au concluzionat cercetătorii.